Cătălin Teniță „Salutare! USR face un joc foarte frumos în campania internă, lucrurile sunt deschise și democratice, noi suntem un altfel de partid”


Salutare!
În ultima săptămână am primit această întrebare de multe ori:
“Salut, Cătălin! Felicitări pentru campanie! Cu ce te pot ajuta?”
Răspuns:
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, mulțumesc pentru întrebare!
Deși în general nu îmi place să fiu neapărat ajutat, acum chiar am nevoie și avem nevoie.
Campania este foarte scurtă și vrem să diseminam mesajele cât mai puternic atât în partid, cât și în societate. Societatea trebuie să înțeleagă că USR face un joc foarte frumos în campania internă, că lucrurile sunt deschise, că lucrurile sunt democratice și că noi suntem un altfel de partid. Și, mai ales: e nevoie de schimbarea de conducere în partid, daca vrem o relansare a partidului.
Așadar chiar am nevoie de ajutorul vostru și vă sunt recunoscător că sunteți aici!
Avem două grupuri de WhatsApp unde puteți să primiți materialele pe care le vom disemina.
Primul se numește: Cătălin Teniță Party și este pentru membrii de partid.
Al doilea se numește Cătălin Teniță Society și este pentru susținătorii din societatea civilă, antreprenoriat și alte locuri în care am mai umblat eu:
În esență, intrați pe ele și veți primi acolo toate informațiile. Veți fi parte a campaniei mele și a echipei #Curaj.
Vă mulțumesc pentru dorința voastră de a mă susține! May the force be with you
, ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *